Inteligenta Inimii

Inteligenta capului nu e deloc inteligenta; ea este calitatea de a fi bine informat. Adevarata inteligenta este inteligenta inimii, singura inteligenta care exista.

 

Capul este doar un acumulator. El e vesnic vechi, niciodata nou, niciodata original. Este bun la anumite scopuri; ca fisier, e foarte bun. Si in viata e nevoie de asta-multe lucruri trebuie tinute minte. Capul, mintea, e un biocomputer. Acumuleaza intr-una cunostinte in el si ori de cate ori ai nevoie de ele le scoti. Capul e bun pentru matematica, pentru socoteli, pentru viata de zi cu zi.

Dar daca tu crezi ca asta e toata viata ta, ai sa ramai prost. N-ai sa cunosti niciodata  frumusetea simtirii, n-ai sa cunosti niciodata binecuvantarile inimii. Nu vei cunoaste niciodata harul care coboara numai in inima, dumnezeirea care intra numai in inima. Nu vei cunoaste niciodata rugaciunea, nu vei cunoaste niciodata poezia, nu vei cunoaste niciodata iubirea.

Inteligenta inimii aduce poezie in viata ta, iti invata pasii sa danseze, iti face viata o bucurie, o sarbatoare, un ras continuu. Iti da simtul umorului. Te face capabil de iubire. Asta e adevarata viata. 

Viata care e traita cu capul e o viata mecanica. Devii un robot – poate foarte eficient. Robotii sunt foarte eficienti, masinariile sunt mai eficiente decat omul. Cu capul poti castiga multe, dar nu vei trai multe. Poti avea un standard de viata mai bun, dar nu vei mai avea viata.

Viata este a inimii. Viata poate creste numai in inima. Viata, dragostea, spiritul cresc numai in solul inimii. Tot ce este frumos, tot ce este cu adevarat valoros, tot ce este plin de inteles, important vine din inima. Inima este centrul, capul e doar periferia. A trai cu capul inseamna a trai la periferie, fara sa ajungi sa cunosti vreodata frumusetile si culorile centrului. A trai la periferie inseamna prostie.

A trai cu capul inseamna prostie. A trai cu inima si a te folosi de cap ori de cate ori este nevoie inseamna inteligenta. 

Dar centrul, stapanul, se afla in miezul fiintei tale. Stapanul e inima, iar capul e doar servitor – asta inseamna inteligenta. Cand capul devine stapan si inima e uitata de tot, asta e prostie.

E la latitudinea ta sa alegi. Tine minte, capul ca sclav e un sclav frumos, foarte util. Dar ca stapan e un stapan periculos si iti va distruge toata viata, iti va otravi toata viata.

Priveste in jurul tau. Viata oamenilor e total otravita, otravita de cap. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emotioneaza. Soarele rasare dar in ei nu tresalta nimic; se uita la soare cu ochii pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor ramane insensibila la frumusetea nemarginita presarata de stele, niciun cantec nu se inalta din inima lor.

Omul a uitat sa cante. Norii vin pe cer si paunii danseaza, dar omul nu stie sa danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau in floare – dar omul gandeste, niciodata nu simte, si fara simtire inflorirea e cu neputinta.

Iesi din starea asta! Lasa viata sa aiba romantism, putina aventura. Exploreaza! Milioane de frumuseti si de splendori te asteapta. Continui sa te misti in cerc, fara sa intri in tempul vietii. Usa templului este inima.

Urmareste, cerceteaza, observa, uita-te bine la viata. Nimeni altcineva n-o sa te ajute. Ai depins prea mult de altii, de asta ai ajuns asa. Ai grija, e responsabilitatea ta. Esti dator fata de tine insuti sa te uiti bine la ce faci cu viata ta.

Exista poezie in inima ta? Daca nu, nu mai pierde timpul. Ajuta-ti inima sa toarca si sa teasa poezie. Exista romantism in viata ta? Daca nu exista, esti deja in mormant.

Invata sa traiesti. Adevarata inteligenta este cea a inimii. Ea nu e intelectuala, este emotionala. Nu seamana cu gandirea, seamana cu simtirea. Ea nu este logica, este iubire.

Iubirea e disponibila doar pentru cei care isi ascut continuu inteligenta. Iubirea e pentru cei mediocri…iubirea nu e pentru cei lipsiti de inteligenta. Omul lipsit de inteligenta s-ar putea sa fie un intelectual de frunte; de fapt, cei lipsiti de inteligenta incearca sa devina intelectuali; asta e modul lor de a-si ascunde lipsa de inteligenta.

Iubirea nu e pentru intelectuali.Iubirea necesita cu totul altfel de talent – o inima talentata, nu un cap talentat. Iubirea are inteligenta ei, felul ei de a vedea, de a percepe, felul ei de a intelege viata, de a patrunde misterul existentei. Poetul e mult mai aproape de asta decat filosoful. Iar misticul este chiar in templu. Poetul este pe trepte, iar filosoful este departe. El cel mult se poate apropia de alee, dar niciodata de trepte. El continua sa dea tarcoale templului, studiind peretii exteriori, si ajunge sa fie atat de vrajit incat uita de tot ca peretii exteriori nu sunt adevaratul templu si ca zeitatea e inauntru.

Poetul ajunge la usa, dar usa e atat de frumoasa incat il hipnotizeaza. El crede ca a ajuns – ce poate exista mai mult de atat? Filosoful se pierde tot incercand sa ghiceasca ce se afla inauntru. El nu se duce acolo, el doar gandeste, filosofeaza. Poetul incearca sa patrunda misterul, dar se impotmoleste la usa. Misticul intra in chiar sanctuarul templului.

Calea este iubirea si calea este inteligenta iubitoare. Cand iubirea si inteligenta se intalnesc, se creeaza un spatiu in care tot ce este cu putinta omului poate deveni realitate. E nevoie de o inteligenta iubitoare. Inteligenta singura devine intelectuala, iubirea singura devine sentimentalism, dar inteligenta iubitoare nu devine niciodata intelectuala sau setimentalism. Ea iti confera un nou gen de integritate, o noua cristalizare.

Osho, “Inteligenta. Reactioneaza creativ la prezent.”, Pro Editura si Tipografie

Articol preluat de pe site-ul damaideparte.ro

Iubire pe deplin dăruită

Inima ta seamănă foarte mult cu ploaia. Uneori, ploaia cade în rafale. Alteori, ploaia e măruntă şi abia vizibilă. Uneori, ploaia pare a cădea fără a se mai opri. Alteori, ploaia pare a se arăta doar pentru un moment ca apoi să dispară la fel de repede precum a apărut. Uneori, ploaia te avertizează şi pare iminentă cu mult înainte ca ea să apară. Alteori, semnele par iluzii şi începi să crezi că ploaia nu va mai apărea. Uneori, ploaia apare pe neaşteptate, fără niciun fel de avertizare prealabilă. Alteori, ploaia vine sub forma unei furtuni şi poartă cu ea tunete şi fulgere. Uneori, plouă aici, dar nu şi acolo, ca şi cum ar exista o demarcaţie precisă pe pământ între zona unde ploaia începe şi zona unde ploaia se sfârşeşte. Aici, în locul acesta. Nu acolo, în locul acela. Uneori, ploaia se acumulează, iar alteori pare că abia atinge Pământul. Uneori, o primeşti cu bucurie, alteori nu. Uneori, ploaia cauzează alunecări de teren. Inundă şi te înspământă. Uneori, pluteşti pe o barcă pe un râu născut din ploaie, iar alteori pescuieşti în râu, şi uneori scapi de ploaie prin umbrela pe care o ţii deasupra capului sau aştepţi într-un prag până când suveranitatea ploii ia sfârşit. Ploaia soseşte în diferite forme, şi, uneori, ţi se udă pantofii. 

Nu-i aşa că, uneori, inima iubirii tale este precum ploaia? Uneori, inima ta este timidă, iar alteori este curajoasă. Uneori este primită cu braţele deschise, alteori nu. Şi aşa mai departe.

În ceea ce te priveşte, primeşte-ţi mereu inima cu braţele deschise. Inima, precum ploaia, serveşte multor scopuri. Ploaia continuă să cadă, indiferent de ceea ce ar putea alţii să creadă- Ploaia are o putere şi o independenţă proprii, la fel trebuie să fie şi inima ta.

Spre deosebire de ploaie, inima ta trebuie să iasă la suprafaţă indiferent de condiţiile de vreme.

Spre deosebire de ploaie, inima ta nu trebuie să se usuce. Să fie absorbită da, Să se usuce, nu.

Precum ploaia, inima ta apare întotdeauna undeva. Precum ploaia, inima ta nu se poate reţine pe sine la nesfârşit.

Precum soarele, inima ta trebuie să apară la suprafaţă şi să strălucească de oriunde ar fi peste tot ceea ce există, fără a avea gânduri despre sine.

Cât de independenţi sunt ploaia şi soarele, şi cât de independentă trebuie să fie inima ta pentru a putea fi fericită.

Cei Măreţi, atunci când au crescut întru Măreţie, nu şi-au reţinut inimile şi nici nu şi-au restrâns iubirea, dăruind-o doar aici şi acolo. Ei şi-au dăruit inimile cu toata viteza înainte şi au făcut-o în linişte, ca şi cum a.şi împărtăşi inimile era un eveniment natural, de la sine înţeles, asa cum şi este cazul, bineînţeles. Nu a fost niciun mare tam-tam despre dăruirea inimilor Celor Măreţi. Ei ştiau, dincolo de orice îndoială, că inimile le erau menite a fi dăruite, şi că iubirea emanată era iubirea Mea, mai ales. Inimile lor erau şi inima Mea, şi nu proprietatea lor indiviuală şi directă.

Ştii, până ca Cei Măreţi să ajungă să fie măreţi, inimile lor erau deja în întregime ale Mele, iar asta însemna că iubirea lor nu putea fi decât deplină, pentru toţi. Dăruirea iubirii nu era personală pentru ei. Nu exista un început pentru iubirea lor. Nu exista nimic care să trebuiască să o genereze. Iubirea Celor Măreţi, la fel ca şi a Mea, circula mereu. Iubirea lor ateriza oriunde puteai sau nu vedea. Iubirea lor era. Fiecare ocazie era pentru iubire. Nimic nu trebuia să le incite iubirea. Iubirea lor era, la fel ca şi a Mea, şi iubirea lor era pentru toată lumea. Ce simplu este să iubeşti pur şi simplu, fără ca iubirea să trebuiască să depindă de fizicul cuiva, de afirmaţiile sau de conştiinţa sa. La bine şi la greu, iubirea era. Spre deosebire de ploaie, iubirea lor nu avea sfârşit, şi, astfel, iubirea lor era dăruită pe deplin. 

(HeavenLetters.org)

Iubire din prea plinul inimii

Odată, demult, toate inimile din lume s-au întalnit şi, astfel, inimile au fost mărite, inimile au fost multiplicate în puterea lor. Până în ziua de astăzi, inimile au rămas măreţe. De inimi depinde lumea. Inima ta este un întemeietor al iubirii. Acesta este privilegiul inimii tale. Aceasta este puterea sa. Acesta este lucrul pe care inima ta iubeşte să îl facă. Aceasta este menirea sa. Este menită să se stabilească în toate locurile probabile sau improbabile.

Ofera-i inimii tale fiecare oportunitate de a întemeia iubire pe Pământ. Din asta izvorăşte fericirea ta. Toate locurile în care ai căutat iubire, iar iubirea nu a fost, sau iubirea a fugit de tine, sau a fost fugărită. Dacă eşti serios în ceea ce priveşte găsirea iubirii, în întâmpinarea iubirii, în simţirea ei, atunci gândeşte-te la iubire ca fiind dincolo de tine, cu mult dincolo de tine. Vezi tu, iubirea nu este prada ta. Iubirea este darul menit a-l dărui.

Găseşte spaţiul pentru a dărui iubirea care este pentru totdeauna în inima ta. Chiar şi atunci când inima ta se simte deznădăjduită, multă iubire aşteaptă pentru a ieşi, aşteaptă să fie dăruită, aşteaptă să se releve peste tot. Nu este vorba despre faptul că inima ta este un căutător de  atenţie. Inima ta este un dăruitor de atenţie. Dăruieşte acea iubire. Lasă-ţi iubirea să curprindă Pământul. Lasă-ţi iubirea să fie splendidă. Las-o să fie dăruită.

Aşa cum ai răspândi boabe de porumb pentru a hrăni găinile, răspândeşte-ţi iubirea. Dă-i drumul. Nu tu eşti menit a urma cursul iubirii tale. Eşti menit a o elibera. Las-o să fie ridicată de unde o fi, de către cine o fi, de către unul, sau de către mii. Toate aceastea nu cad în grija ta. Grija ta este să dăruieşti iubire din prea plinul inimii tale. Dăruieşte iubire, dăruieşte-o şi dăruieşte-o, până când lumea este scăldată în iubirea ta. Ai putea spune că lumea ar putea deveni inundată de iubire, însă nu poate fi inundată, deoarece iubirea se ridică mereu, tot mai sus.

Iubirea, odată dăruită, nu este niciodată pierdută. De îndată ce iubirea ta ajunge în Rai, ea este suflată înapoi spre Pământ, şi dăruită şi dăruită, şi returnată şi returnată, iar şi iar. Iubirea este eternă. Nu ştiai? Iubirea este precum fulgii de nea. Ajunge peste tot. Iubirea are o direcţie şi o ţintă. Iubirea ştie ceea ce îi place să facă, şi anume să se dăruiască mereu şi mereu, şi încă o data şi încă o dată. Niciodată nu este prea multă iubire, deşi, uneori, pare că este prea puţină. Iubirea ar putea aştepta un moment de bun augur, şi totuşi, iubirea este ea insăşi de bun augur şi nu trebuie să aştepte nimic, în afară de momentul iubirii însăşi.

Iubirea vine prima, şi iubirea ţâşneşte din inima ta. Pretutindeni este ţinta iubirii. Iubirea iubeşte să se aprindă peste tot. Aşa cum frunzele cad din copaci toamna, aşa şi iubirea cade din inima ta. Lasă vântul să o poarte unde o fi. Lasă-ţi iubirea să circule şi să se găsesască peste tot şi imediat.

Iubirea încă mai caută mai mult din ea însăşi. Iubirea ta încă mai caută mai mult din ea însăşi. Iubirea ta, pentru a fi văzută, şi pentru ca tu să o poţi înţelege, trebuie să fie eliberată din inima ta. Atunci când iubirea zboară liberă, atunci vei cunoaşte iubirea care ţâşneşte din inima ta, şi vei ştii că ea nu cunoaşte limite. Iubirea este universal răspândită, şi este vibrantă şi reală. Numai când se aventurează în afară, poate fi văzută iubirea ta. Vizualizează cum iubirea ta iese şi se răspândeşte în toată lumea, dornică de a se darui pănâ când rămâne numai Rai pe Pământ, iar Raiul realizat de tine va fi accesibil tuturor.

(Heavenletters.org)

Asculta cu inima!

 

Cand eram mica si am vazut Pocahontas, aceasta secventa, in special, mi-a produs mari intrebari. 

"Cum, oare, sa asculti cu inima?", ma intrebam eu atat de contrariata.... Bineinteles ca, atunci, nu am inteles adevarata semnificatie a acestui indemn. Pur si simplu nu concepeam ce poate insemna, ba chiar mi se parea un lucru destul de greu de facut.

Mai tarziu, pe masura ce am trecut prin lectiile vietii, mi-am dat seama ca a-ti asculta inima nu este deloc un lucru dificil si ca inseamna pur si simplu a sti ce vrei cu adevarat, a constientiza ce te face fericit si a fi sincer cu tine insuti in a recunoaste asta fata de tine. Bineinteles, e nevoie si de mult curaj pentru asta! De multe ori ne amagim, ne mintim, sau ne amanam dorintele noastre de suflet. Le tinem parca inchise in sertarele inimii. De multe ori ajungem sa ne dorim ceea ce toti ceilalti din jurul nostru isi doresc. Ajungem sa ne confundam aspiratiile si dorintele cu cele ale societatii in care traim. Iar, apoi, cand le obtinem, incercam un sentiment de tristete tacuta, pentru ca tot nu suntem fericiti...

Intreaba-ti inima ce te face fericit! Asculta raspunsul, urmeaza raspunsul cu curaj!

Intreaba-ti inima cine te face fericit! Asculta raspunsul, urmeaza raspunsul cu curaj!

Curajul adevarat este cel al oamenilor care nu se tem sa isi asculte glasul inimii si care il urmeaza cu hotarare! Curajul nu este al oamenilor conformisti, obedienti, care vor ceea ce isi doresc toti ceilalti! Nu... curajul inseamna sa ai puterea sa recunosti ca esti diferit si ca ai aspiratii si dorinte diferite! Si ca ele sunt ale tale!

Fii curajos pe calea ta, fii luminos pe calea ta, fii tu insuti pe calea ta, iar lumea va avea ce invata de la tine! Pentru ca abia atunci te vei impartasi pe tine asa cum esti! :)

Este timpul !

Cand iubirea este natura inimii voastre, ce altceva ar putea sa apartina acelui loc?

            Cand iubirea este natura inimii voastre, ce altceva ar putea sa apartina acelui loc? Toate ranile, regretele si altele asemenea apasa pe inima. Sunt adunate acolo, dar inima voastra nu e un dulap in care sa inghesuiti lucruri. Inima voastra e un lucru superb. Bate in ritmul iubirii ce rasuna in tot universul. Auziti-l.

            Tot ce nu apartine inimii, n-are ce cauta acolo. Oricat de justificata ar putea parea o emotie ce se afla mai prejos de iubire, ea nu este justificata. Nu este necesara.

            Inima voastra este un adapost pentru iubire. Nu este facuta sa adaposteasca emotii superficiale. Iubirea nu are sfarsit, si nici inima voastra nu are. Umpleti-va inima cu iubire. Cu orice altceva nu faceti decat sa o murdariti.

            Oricat de multa bunavointa ati vrut sa aveti, v-a venit greu sa renuntati la trecutul incarcat, chiar si atunci cand va cauza durere. Spuneti ca ati renunta fericiti la trecut si la poverile sale, numai de ati sti cum. Ati face-o daca ati putea. Daca ar fi atat de usor, spuneti voi, caci trecutul continua sa va urmareasca. I-ati tranti usa in nas, dar trecutul tot isi gaseste calea spre voi. Se strecoara printre fisuri. Dar nu trecutul este vinovatul. El e nevinovat. El nu ramane. Voi il tineti. 

            Daca va considerati o victima a trecutului, incepeti sa va vedeti altfel. Inchipuiti-va ca sunteti cel care misca prezentul.

            Poate ca puteti trece de la conceptul de a renunta la conceptul de a tine aproape de voi ceea ce vreti sa tineti aproape si ceea ce merita sa tineti aproape - iubirea, de exemplu. Pe masura ce va concentrati pe a fi un instrument al iubirii, prin neparticipare, uitati sa va mai agatati de himerele trecutului. Poate ca vor pleca fara sa-si ia la revedere. Poate ca nici nu va veti gandi la ele. Nu exista nicio regula care sa spuna ca trebuie sa observati ca au disparut, sau sa le remarcati plecarea. Nu puteti tine evidenta a tot ce se intampla. Fiti dispusi sa nu tineti evidenta si va veti elibera mai mult de trecut. 

            Prin ce va ademeneste trecutul? El va tine surprinsi in vraja sa? Cand i-ati dat o asemenea putere?

            Adevarul e ca trecutul dispare in mod inevitabil. Trecutul s-a dus. El nu poate ramane. Cine poate tine in palma o pala de vant? Ce poate aduce inapoi ziua de ieri? Mintea creeaza amintiri pe care le implanteaza adanc in inima - de parca inima ar fi loc de stocare in care se tin resturi. Resturile sunt doar etichete de care nu mai aveti nevoie. Pentru ce le-ati mai tine?

            Faceti loc pentru iubire. Ati facut loc pentru orice altceva.

            Curtati iubirea. Apropiati-va de adevarul vostru. De ce ar alege cineva nerabdarea in locul iubirii? La ce va foloseste nerabdarea - voua sau altora? Ce face frica sa para mai puternica decat iubirea? Ce poate egala iubirea in creatia lui Dumnezeu? Si de ce ar trebui ca restul sa se inghesuie langa ea?

            Voi sunteti o intrupare a iubrii. E adevarat. Atunci, intoarceti-va la adevar. In lumea relativa, voi sunteti multe lucruri. Sunteti mama, tata, fiu, fiica, angajat, angajator, vanzator, cumparator, bucatar, consumator, sofer, etc.

            Acum, brodati in inimile voastre ca sunteti o intrupare a iubirii. In orice va cheama acum viata sa faceti, lasati ca iubirea sa fie prezenta. Iubirea este prezenta. Recunoasteti-o.

            Ridicati de pe jos o hartie, cu iubire.

            Practicati iubirea.

        (Fragment din cartea "Scrisori din cer", de Gloria Wendroff, aparuta la editura For You)

Inima

O, inima ! Marturisiri afunde ard in ea.

Uimit eu mintea mi-o ascult

si-n intelesuri mari

zvacnirea i-o destram.

O, inima:

nebuna, cand se zbate-n joc salbatic,

atunci,

atunci imi spune ca din lutul ei

a fost facut pe vremuri vasul

in care Prometeu a coborat din cer

aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,

in timp ce zorile se ridicau peste Olimp

si-si ascundeau in poala stelele

ca un zgarcit comoara sa de aur.

O, inima: cand para ea si-o nabuseste

c-un giulgiu de liniste,

atunci imi canta

ca lutul ei a fost odata un potir de lotus,

in care a cazut o lacrima curata ca lumina

din ochii celui dintai sfant si mare visator

care-a simtit imbratisarea vesniciei

si straniul fior 

al intelesului ce stapaneste deopotriva

apusul, rasaritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri cand se lasa grele peste ea,

aud cum tainic imi sopteste 

ca ea e lutu-n care-odinioara pe Golgota

s-a scurs siroaie sangele din trupul lui Isus,

cand ghimpii il muscau ca niste ochi de farisei.

O, inima: cand pieptul ea mi-l sparge cu

batai de plumb,

atunci imi striga indrazneata 

ca peste veacuri lungi si goale si pustii,

cand Dumnezeu se va-ndemna

sa fac-o alta lume

si-o omenire

din neamuri mari de zei,

Stapanul bun va plamadi atunci din lutul ei

pe noul Adam.

                                               Poezie de Lucian Blaga

De ce ati avea o inima, daca nu pentru a fi incalzita?

            Cand inima voastra se misca, bucurati-va. Asa s-a intentionat - ca inima voastra sa fie plina. Inima voastra a fost creata pentru a putea fi miscata. De ce ati avea o inima, daca nu pentru a fi incalzita? Si de ce ar fi o inima incalzita, daca nu ar trebui sa impartaseasca din caldura ei?

             Inima voastra este un mare generator. Va organizeaza energia. Va ridica in inalt. Va misca. Cand sunteti acordati la inima voastra, totul este usor. Pur si simplu, va urmati inima si fredonati in timp ce inaintati.

            Foarte des, copiii Mei isi urmeaza mintile si spun ca isi urmeaza inima. Simtiti durere in inima, dar mintea e cea care a pus-o acolo. Mintea va convinge ca s-a intamplat o tragedie si, deci, va impovareaza, iar povara este numita durere, sau un sentiment de deznadejde. Mintea isi plaseaza convingerea in inima, apoi pleaca pentru a gasi altceva cu care sa se ocupe.

            Cand aveti inima impovarata, ea se simte privata de ceva. Intreaga durere nu este decat ceea ce mintea i-a impus inimii voastre delicate. Uneori, mintea poate fi nemiloasa.

            Inima nu-si face griji. Aceasta este specialitatea mintii. Dar inima sufera din cauza lor.

            Prin natura sa, inima este pura. Pura inseamna naturala, iar mintea a falsificat aceasta inima frumoasa ce bate asezata in interiorul vostru pentru a-si lua zborul spre inaltimi de nemasurata bucurie si care nu trebuie vreodata sa fie tinuta pe loc.

            Mintea ar vrea ca inima sa fie dura, dar sa o numeasca puternica. Adevarul este ca inima a fost facuta sa fie delicata si tandra, iar fericirea ei se afla in delicatete si tandrete. Delicatetea este punctul forte al inimii. Inima este menita sa se topeasca. Lasati-o.

            La ce v-ar servi sa va aspriti inima? Ea este facuta din iubire si nu din piele tabacita.

            Inima voastra indura acele lucruri pe care mintea le numeste furtunile din viata. Totodata, mintea este cea care prezice ce se va intampla. Ea identifica ce este acceptabil si ce nu. Mintea va osandeste, iar apoi va ocaraste. Mintea chiar nu e atat de desteapta pe cat se crede. Ea nu va reprezinta. Inima, in schimb, da.

            Doar atunci cand inima este inchisa, sau partial inchisa, la instigarea mintii, ea poate fi revarsata. Cand inima va e deschisa, totul trece prin incaperile ei si nimic nu ramane blocat acolo. Uneori se pare ca mintea incearca sa faca un studiu, de parca ar vrea sa vada cata durere poate suporta o Inima Omeneasca, continuand sa incarce inima, fara sa ii pese. Desigur, mintea crede ca e corect si, intre timp, inima plange.

            Exista o mare diferenta intre momentul cand inima plange de bucurie si cel cand plange de durere. Sincer, mintea nu trebuie sa excluda fericirea inimii. Mintea e atat de ocupata cu a vedea ruine, incat v-a influetat inima enorm de mult.

            Astazi, luati-va inima in propriile maini.

           Lasati-va mintea ocupata sa calculeze, in timp ce voi ocupati-va de inima, cu iubire, cu bucurie si cu toate lucrurile minunate din care a fost creata. Nu lasati ca mintea sa ii interzica inimii acel drept nelimitat de a avea bucurie.

            La ce bun sa suferiti? Stiti deja ca astfel va irositi. Suferinta a fost un dublu bum! - o lovitura care sa va doboare, data de o hotarare a mintii colective, pe care si mintea voastra o promoveaza. Inima voastra tandra a crezut ca trebuie sa continue de unde a lasat mintea si ca trebuie sa o adopte ca pe o hotarare personala - insa suferinta nu are ce cauta in inima.

            In voi exista ceva invulnerabil. Corpul vostru poate fi lovit; dar nu si adevarul despre voi. Nu mai suferiti de suferinta, preaiubitilor. Imbratisati durerea din inima, sarutati-o de adio si saltati de fericire.

(Fragment din cartea "Scrisori din cer" de Gloria Wendroff, aparuta la Editura For You)

De ce ar vrea o inima puternica sa arate ca nu este foarte delicata?

            Duritatea din lume isi are originea in impietrirea inimii. Inima Omeneasca a fost menita sa fie gingasa si delicata. Frecarea de fibra propriei moliciuni face ca inima sa devina dura. Unei inimi dure nu ii este frica de nimic, in afara de propria-i delicatete. Deci unei inimi dure ii este frica de adevarul despre propriul sine - si, astfel, devine egoista. Duritatea e cea care, atunci cand sta la rand, se baga in fata si nu aude si nu vede nimic, in afara de propriile-i cerinte.

             O inima dura nu este puternica. De ce ar vrea o inima puternica sa se intareasca si mai mult? De ce ar vrea o inima puternica sa arate ca nu este foarte delicata?

             O inima delicata ajunge departe. Nu se tine pe sine pentru sine. Lumina ei straluceste in afara si nu numai pentru ea insasi. 

             O inima nu are nevoie de aparare. O inima este sortita sa dea cu generozitate. Un sant cu apa sapat in jurul inimii voastre nu va face decat sa tina iubirea departe. Iubirea nu trebuie tinuta nici inauntru si nici in afara.

            Egoismul nu va deschide inima nici macar pentru voi insiva. Egoismul e posibil sa atraga lucruri spre voi, dar, in egoismul lui, el v-a uitat. S-a gandit ca sunteti mai putin valorosi decat sunteti. V-a desconsiderat total.

            Sa nu va fie frica de vulnerabilitate. Sunteti vulnerabili. Fiti vulnerabili in fata iubirii si nu a ofensei. De ce sa fiti vulnerabili in fata a ceva ce este mai prejos de iubire? Va puteti supara si  infuria, dar nu puteti nega pentru totdeauna iubirea din inima voastra si din lume.

            Lumea a fost neindemanatica. A fost egoista si, astfel, si-a facut singura deservicii, fiind convinsa ca trebuie sa le faca. Dar nevoia ei este de a iubi. Totul depinde de asta.

            Surprinzator, iubirea a fost defaimata, agatata cu capul in jos. Delicatetea inimii a fost privita ca un adolescent visator, care nu cunoastea inca partea neplacuta a vietii ce-l inconjoara. Delicatetea a fost privita ca un var de la tara, care tocmai a sosit in marele oras.

           Dar totusi, in lume exista multa iubire. Exista iubire deplina si exista iubire distorsionata. Orice este mai prejos de o iubire deplina, este o distorsiune.

           Aceasta este povestea lumii. S-a uitat la lucruri mai prejos decat iubirea, pentru a gasi dovezi ale lipsei de iubire. A adunat multe dovezi privind lucrurile mai prejos de iubire si a spus" "Vezi? Vezi asta?"

          Dar iubirea nu poate fi pierduta. Ea poate fi desconsiderata, dar nu si pierduta. Iubirea, precum Soarele, isi gaseste calea. Iubirea trebuie sa apara. Nu ati vazut-o in locuri unde nu v-ati fi asteptat sa o vedeti?

         Este atat de simplu sa aveti inima deschisa. Este doar ea insasi. Nu are nimic in plus si nici ceva in minus.

         Lasati-va inima ce a fost tarata prin noroi sa preia locul de drept in universul iubirii.

         Va cer sa serviti toate inimile. Va cer sa respectati locul iubirii. Va cer sa promovati iubirea. Ea nu are pret. Este un dar. Ceea ce este al vostru, e pentru a fi dat. Deci inima voastra - care este a Mea - trebuie data. Nu o dati degeaba - doar o dati. Nu o risipiti. O revelati.

        Inima Omeneasca este un lucru nobil.

        Inima Omeneasca este un transformator.

        Inima Omeneasca este un ceva care transcede.

        Inima voastra trebuie sa transceada limitele si evenimentele lumii, caci altfel se intuneca.

        Iubirea voastra trebuie sa ajunga mai sus. Iar apoi si mai sus. 

        Permiteti-i inimii sa fie ce este mai bun. Cel mai bine se pricepe sa iubeasca. Lasati-va inima sa fie ce este. V-ati pus inima intr-o cutie, pentru a fi protejata. Scoateti-o. Inima voastra nu are nevoie de protectie. Are nevoie sa fie data. Are nevoie sa iasa la lumina soarelui vietii si sa se vada si sa fie ea insasi.

        Lasati-va inima sa fie.

(Fragment din cartea "Scrisori din cer" de Gloria Wndroff, aparuta la Editura For You)